Ce se întâmplă când mori. Semne care apar cu câteva ore înainte

Ce se întâmplă când mori? Probabil ți-ai pus și tu această întrebare în sinea ta. Ne naștem, trăim și murim – dar deseori evităm să ne gândim sau să aducem în discuție acest ultim pas în viețile noastre, pentru că este un subiect dureros.

Devenim anxioși când ne gândim la moarte și este firesc să fie așa, să ne fie teamă. Unii dintre noi amână momentul și nu vor să se gândească la asta decât atunci când, deodată, trebuie să facă față unui deces, de regulă al unui părinte, spune prof. Mark Boughey, director la un centru de paliație din Melbourne, Australia.

Dar nu trebuie să fie așa. Cu cât îți depășești această frică și vorbești mai mult despre moarte, cu cât înțelegi mai bine fenomenul, cu atât vei fi mai bine pregătit sufletește și vei ști cum să faci față unei situații dureroase, cum să te porți și ce să îi spui unei persoane muribunde, în așa fel încât trecerea acesteia la cele veșnice să fie mai ușoară, iar perioada de doliu – mai ușor de suportat.

Există însă câteva etape fizice prin care trece corpul pe măsură ce moartea se apropie. Vezi AICI ce se întâmplă, de fapt, cu câteva ore înainte de a muri.

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică. Postarile noastre sunt selectate in functie de potentialul de conversii pe care le au si lead-urile generate.