Andra a facut anuntul pe scena si a inceput sa planga: „Mama mea….”

Vedeta a aflat o veste teribilă despre cea care i-a dat viață.

Andra a trăit clipe cumplite, după ce a aflat că mama sa era grav bolnavă. Artista a dezvăluit care a fost cel mai greu moment din viața sa.

La un moment dat, mama Andrei a fost internată în spital, iar Andra a fost nevoită să meargă la o emisiune TV alături de fratele său pentru a promova o piesă de pe album.

În momentul în care a început să cânte, artista a izbucnit în plâns și nimeni nu a știut atunci de ce se comportă așa.Andra și frații săi, alături de cea care i-a dat viață

Ulterior, Andra a povestit că acelea au fost unele dintre cele mai grele clipe din viaţa sa, dar că, din fericire, totul s-a încheiat cu bine pentru mama ei.

„ Am avut la un moment dat nişte probleme cu mama, de sănătate, şi eram în Bucureşti.

Ne-am dus într-o dimineaţă la spital şi i-au spus medicii că trebuie să o opereze. I-am sunat atunci pe fraţii mei şi la ora 1-2 au fost în Bucureşti. Am simţit în acel moment că pot să împart greutăţile cu

cineva şi că nu sunt singură. Ţin mine că în ziua în care a operat-o pe mama avem o emisiune cu fratele meu, lansasem albumul „Lucru mare-i omenia”. Cântam o melodie, „Drumul vieţii ne desparte” şi spun

sincer am izbucnit în plâns. Fratele meu, care este un sensibil, a plâns şi el. Şi acum îmi vine să plâng pentru că retrăiesc momentele alea, cât de greu ne-a fost. Dar faptul că am fost împreună ne-a ajutat”, a declarat Andra la un post tv, la acea vreme.

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică. Postarile noastre sunt selectate in functie de potentialul de conversii pe care le au si lead-urile generate.