Această postare este pentru cei plecați din țara, citiți cu mare atenție

Ajungi in strainatate, reusesti sa te angajezi pe undeva si muncesti, strangi ceva bani,
dar a trecut un an de cand nu ti-ai vazut familia.

Te gandesti ca asa nu se poate, ai banuti sa inchriezi un apartament mai mare si sa-i aduci si pe ei, sa nu traiti separat pana faci banii de ce-ti propui.
Ii aduci, dai copilul la scoala, vezi cum nevasta invata limba tarii in care stai pe zi ce trece mai bine.
Aproape s-au integrat, copilul nu prea mai mananca ciorba facuta de mami, pentru ca la scoala le da altceva
de mancare si s-a invatat cu mancarea de-aici.

Cand se imbolnaveste cate unul din familie, dai fuga la spitalul cel mai apropiat si ai parte de cea mai buna atentie.
Cu scoala copilului nu prea ai nicio grija ca nici fondul clasei nu-l strange nimeni. Si te inveti cu asta…
Mai trece ceva vreme si te gandesti ca ar fi buna o vacanta, ca dupa trei ani ar fi cazul sa-ti revezi parintii.

Si iei familia, masina ta cu numerele de inmatriculare din tara in care stai si pleci la drum catre tata si mama, de care iti este foarte dor.
Intri in granita si de-odata te izbeste sentimentul de-acasa, cu carutele de pe sosea, cu gaurile din asfalt,
cu vamesul care se uita la tine ca la un rahat aterizat in zona, cu puzderia de copii la cersit care te asalteaza sa le dai ceva…
dar treci peste asta, pentru ca aici esti nascut.

Si faci sutele de km pana la casa parintilor, in tot atat timp cat ai facut miile de km pana la granita cu Romania.
Nu e problema… esti ACASA si te simti nemaipomenit.
Iti imbratisezi parintii, ii pupi si sentimentele de revedere te coplesesc. E normal.
Integral pe romaniatarata.ro